TRUSA FOTO este ceea ce defineste un fotograf.
CE APARAT DSLR RECOMANDATI UNUI INCEPATOR SA AIBA IN TRUSA FOTO ? CANON? NIKON ? SONY ?
Orice aparat alegi este suficient de bun. Aparatele din ultimele generatii ofera performante suficient de bune si pentru cel mai pretentios incepator.
Ce ar trebui sa faci, este sa te duci intr-un magazin de echipamente foto unde sa te joci cu toate aparatele ce se incadreaza in bugetul tau. Alege acel aparat care iti place cel mai mult din punct de vedere vizual si tactil pentru TRUSA FOTO.
Cand esti la inceput este important sa iti placa noua jucarie, astfel incat sa il iei tot mai des cu tine si sa il folosesti. Daca te va prinde microbul fotografiei, in timp iti vei da seama si ce performante iti doresti de la un aparat.
- CE OBIECTIV RECOMANDATI CA UPGRADE PENTRU OBIECTIVUL DE KIT?
Aparatele entry-level vor veni cu un obiectiv 18-55mm f3.5-5.6, care ofera in general cele mai slabe performante pentru un obiectiv standard.
Daca consideri ca performantele oferite de aparat sunt suficiente, insa ai nevoie doar de ceva mai mult zoom iti recomandam obiectivele all arround, ce acopera o plaja focala mai mare, incat nu va fi nevoie sa schimbi obiectivele de pe aparat. Astfel, in functie de aparatul pe care il folosesti poti achizitiona un obiectiv:
Tamron 18-200mm F/3.5-6.3 Di II VC fie pentru Canon fie pentru Nikon
Daca consideri ca fotografia este un hobby in care vrei sa investesti si vrei sa obtii imagini de calitate mai buna, lucrurile se schimba putin. Va trebuie sa te orientezi catre obiective ce ofera un raport bun calitate – pret.
Pentru un fotograf amator, trusa foto pe care o recomandam este alcatuita din :
Un obiectiv standard 17-50mm f/2.8, esential in trusa oricarui utilizator de aparate cu senzor crop. Vei gasi destule variante de la Canon/Nikon/Sigma/Tokina/Tamron din diferite generatii insa noi recomandam doua obiective pentru TRUSA FOTO:
Sigma 17-50mm f/2.8 DC EX HSM OS Canon/Nikon
Tamron SP 17-50mm f/2.8 XR Di II VC LD Aspherical IF Canon/Nikon
Un teleobiectiv 70-300mm va fi ideal pentru fotografia de portret, peisaj, sport, precum si wild life. Exista multe variante pe aceasta plaja focala, cu diferite valori ale diafragmei. Pentru faptul ca ofera un raport calitate pret bun, o stabilizare de imagine extraordinara si o optica comparabila cu cea de la Nikon/Canon, noi recomandam:
Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD Canon/Nikon
Un avantaj pe care il ofera acest obiectiv este faptul ca poate fi folosit atat pe aparate cu senzor crop cat si pe aparate cu senzor full frame.
Un obiectiv fix (cu focala fixa) 50mm. Recomandam 50mm din trei motive: 1. este ieftin 2. daca decizi sa faci upgrade catre full frame, acest obiectiv va ramane un trusa 3. focala de 50mm pe un aparat cu senzor crop, devine un obiectiv ideal pentru fotografiile de portret.
Cand vine vorba de achizitionarea unui 50mm, poti achizitiona variantele cu f/1.8 (Canon/Nikon), pe care le vei putea gasi la un pret bun SH. Pentru a obtine cel mai bun raport calitate-pret, recomandam variantele cu diafragma de f/1.4 (Canon/Nikon)
Un obiectiv ultra wide. Un obiectiv potrivit pentru astro-fotografie, arhitectura si peisaj este Tokina 11-16mm cu f/2.8. Are o contructie buna, calitate a imaginii extraordinara, iar diafragma fixa de f/2.8 este ideala pentru conditiile slabe de lumina. Daca totusi iti plac perspectivele exagerate de tip fish eye, poti incerca un Samyang 8mm.
Tokina ATX 11-16mm f/2.8 Pro DX II (Canon/Nikon)
Samyang 8mm F3.5 (Canon/Nikon)
- CE DSLR RECOMANTATI CA UPGRADE PENRU TRUSA FOTO ?
Cei care sunt la inceput pot considera ca un upgrade la un model nou le va imbunatati radical calitatea fotografiilor. Un upgrade al aparatului trebuie facut, insa, dupa ce te-ai asigurat ca ai in trusa cel putin un obiectiv ce ofera o calitate optica buna.
Daca pui intrebarea “Ce DSLR recomandati…? ” pe grupuri de fotografie, vei primi raspunsuri destul de subiective. Mai bine spus, fiecare raspuns va contine ” eu am .. iti recomand “, ” eu mi-as lua..” , etc. si nici unul nu se va baza pe experienta pe care tu ai avut-o cu actualul aparat. Asa ca, cel mai bine este sa analizezi singur de ce ai cu adevarat nevoie.
Trebuie sa privesti upgrade-ul din doua perspective:
Uzura morala a aparatului
Nevoia de performanta
Cand vorbim de uzura morala a aparatului, gandim din punctul de vedere al utilizatorului ce considera ca performantele aparatului ii acopera nevoile. In aceasta situatie upgrade-ul poate fi facut odata la cel putin doua generatii (in plan orizontal), pentru a beneficia de un upgrade semnificativ de tehnologie. Ex: upgrade de la D3100 / 1000D la D3300/ 1200D
- OBIECTIVE FIXE SAU OBIECTIVE CU ZOOM IN TRUSA FOTO ?
Aceasta intrebare nu are niciodata un raspuns clar. Ca un raspuns general, obiectivele fixe ofera o calitate a imaginii mai buna, in timp ce obiectivele cu zoom sunt mai practice.
In functie de experienta, dar si preferintele fiecarui fotograf, poti sa ai fie trusa de fixe, fie trusa de zoom-uri fie o mixtura intre cele doua categorii.
Obiectivele cu zoom sunt alegerea cea mai sigura, dar si cea mai practica. In functie de obiectivul pe care il alegi, vei avea la indemana o plaja mare de focale. Obiectivele cu diafragma fixa sunt alegerea cea mai potrivita pentru cei care au nevoie de o consistenta a expunerii de la un capat la altul in ceea ce priveste plaja focala. O trusa completa de obiective cu zoom este alcatuita din:
Obiectiv standard 24-70mm 2.8 (sau echivalent full frame) . Acesta este un obiectiv esential in trusa oricarui fotograf. Pe langa variantele native Canon si Nikon, cei de la Sigma si Tamron au scos variante ce ofera o calitate optica comparabila, dar si stabilizare de imagine, la un pret mult mai mic. Daca totusi ai nevoie de o plaja focala mai lunga, exista obiectivele 24-105 f/4.
Obiectiv tele 70-200mm 2.8 (sau echivalent full frame). Este poate cel mai ravnit obiectiv.
Cand alegi sa iti faci o trusa de obiective fixe, trebuie sa fii foarte constient care sunt focalele pe care le folosesti cel mai des, dar si situatiile in care ai nevoie de ele, in functie de fotografia pe care o practici.
Exista obiective fixe pentru toate plajele focale, asa ca va trebui sa stii bine de ce obiective ai nevoie pentru a evita sa ai in trusa obiective pe care nu le folosesti.
De exemplu, trusa mea de obiective fixe pentru evenimente si portrete, este formata din 24-35-50-85mm
Cand vine vorba de obiective fixe, obiectivele native Canon si Nikon duc o lupta foarte stransa cu noua serie Art de la Sigma, serie care ofera atat optica de ultima generatie cat si o constructie la nivelul obiectivelor native, insa la un pret mult mai mic.
CONCLUZIE?
Orice sfat primit va fi unul subiectiv. Daca faci fotografie din placere, nu conteaza ce echipament folosesti, atata timp cat scopul tau este de a face fotografie.
Multi pasionati ajung sa sufere de GAS (gear acquisition syndrome) si uita scopul initial al echipamentului, transformandu-se din fotografi in colectionari/consumatori de aparatura foto.
Este usor sa devii posesor de echipamente foto, este greu sa devii un fotograf mai bun. 🙂